PRM Hunedoara merge pe cont propriu la alegerile locale

PRM Hunedoara va merge pe liste proprii la alegerile locale din iunie, cu candidaţi pentru majoritatea localităţilor urbane şi rurale din judeţ.
Decizia a fost luată în urma discuţiilor pe care peremiştii hunedoreni le-au avut cu reprezentanţii altor organizaţii judeţene de partid. Este vorba de formaţiuni politice care, deşi au puţin timp de când au intrat în posesia certificatului de naştere, îşi făceau planuri să înghită cu tot cu identitate moştenirea politică rămasă după dispariţia lui Corneliu Vadim Tudor, arată liderii PRM Hunedoara.

„Ne păstrăm identitatea”
„Am lansat nişte invitaţii şi am avut nişte întâlniri în vederea unor alianţe. Nu sunt închise în totalitate discuţiile, dar cel mai probabil în toate unităţile administrativ teritoriale, sau cel puţin în oraşele şi municipiile importante, PRM va merge singur la alegerile locale. Asta, pentru că marea majoritate a formaţiunilor politice cu care am discutat, indiferent că sunt născute de ieri, de câteva săptămâni sau de câteva luni, au un aer triumfalist şi printre altele ne solicită nouă să ne pierdem identitatea în ele. Or, acest lucru este, evident, imposibil. Nu dau nume de partide pentru că nu este cazul, însă nu putem accepta pierderea identităţii PRM. Noi le-am propus nişte alianţe echitabile, pe principii de egalitate. Unii însă în virtutea funcţiilor ocupate în trecut, au impresia că încă au priză la electorat şi în aceste condiţii, noi nu suntem dispuşi să facem jocurile nimănui”, a declarat Mircea Mincea, prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene PRM Hunedoara.

„Cerem audite financiare”
În plus faţă de modul de participare la alegerile locale, preşedintele PRM Hunedoara, Emanoel Andronache (foto), a afirmat că membrii partidului care vor intra în consiliile locale şi judeţene vor cere audite financiare, pentru a vedea cum au cheltuit banii din buget fostele administraţii locale. În baza rezultatelor obţinute în urma acestor analize financiar-contabile, mulţi dintre aleşii cu funcţii de conducere vor trebui să meargă la penitenciar, a susţinut liderul PRM Hunedoara. Emanoel Andronache a mai arătat care sunt modificările legislative necesare pe care PRM le va face atunci când va ajunge în Parlament, una dintre ele făcând referire la legea care reglementează statutul aleşilor locali. Liderul PRM Hunedoara a exprimat un punct de vedere şi faţă de principala problemă care frământă la ora actuală judeţul Hunedoara. „Am înţeles că anumiţi sindicalişti de la CEH susţin că soluţia de salvare a societăţii este reducerea salariilor angajaţilor. Lucru care nu ar fi necesar, dacă pensionabilii ar face primul pas”, a afirmat preşedintele PRM Hunedoara.

PRM Hunedoara merge pe cont propriu la alegerile locale

h1

Noul sediu al P.R.M. Mangalia

Pregatiri intense la P.R.M. Mangalia, pentru organizarea campaniei electorale a alegerilor din 5 iunie. Reprezentantul tineretului PRM din Mangalia, Florin Carabas, anunta toti membrii si simpatizantii despre noul sediu din Mangalia, aflat pe strada Rozelor, la intrarea in statiunea Saturn.
i1i2i3

Sedinta de informare si instruire, 13 Februarie 2016

Simbata, 13 Februarie 2016, a avut loc, la sediul central al Partidului România Mare, o sedinta de informare si instruire, cu reprezentantii filialelor judetene, privind organizarea alegerilor locale din data de 5 Iunie 2016.
img1img2img3

Candidatul Partidului România Mare la Primaria Mangalia

După lungi dezbateri avute cu foarte multe persoane de mai toate vârstele, am decis că este momentul să-mi exercit datoria morală faţă de oraşul care îmi este casă şi pe care-l iubesc de când mă ştiu.
Cu un gust amar faţă de oamenii care şi-au bătut joc de mangalioţi, dar şi cu un sentiment de admiraţie faţă de oamenii de calitate care au văzut dincolo de interesul propriu, voi candida in Iunie anul acesta, pentru postul de primar al oraşului Mangalia. Mai mult decât atât, am acceptat provocarea de a reprezenta un partid politic aparte, fără susţinători cumpăraţi cu bani publici şi fără oameni care au ca principală activitate buzunarul propriu. Partidul România Mare (PRM) este şi va rămâne, cel puţin pentru cei ce se identifică cu onoarea şi iubirea de pământul natal, un refugiu în care se pot regăsi sau pot împărtăşi liber idei menite să ne călăuzească atât pe noi cât şi pe cei care ne vor călca pe urme.
Nu intenţionez să vă jignesc inteligenţa şi să încep cu o listă interminabilă de promisiuni pe care nu le pot onora. Oricât de mult as vrea, nu vă pot promite că odată ce voi fi ales primar, toate problemele reale ale Mangaliei vor dispărea peste noapte. Însă vă pot promite că împreună cu o echipă capabilă voi încerca să îndrept toate nedreptăţile pe care le-am îndurat cu toţii în ultimii ani. Nu vă voi cere să mă votaţi dacă nu credeţi că sunt persoana potrivită pentru postul de primar. Vă voi cere totuşi să mergeţi la vot, cât mai mulţi, pentru a vă exercita dreptul şi a nu da şansa altora să aleagă în locul vostru.

Ion Minca

Partidului România Mare, apreciat si felicitat de cetatenii sectorului 3 din Bucuresti

Cetatenii sectorului 3, fiind nemultumiti ca familiile lor au fost tradate de politicieni (Primari, Parlamentari, Consilieri Locali), politicieni care au trecut in vizita prin sector fara a-i ajuta, saluta ori felicita, Partidul România Mare, Filiala sectorului 3 Bucuresti, deoarece a venit in sprijinul adevarat al acestora, cu un politician real, care a crescut, a invatat, a muncit si locuieste impreuna cu cetatenii sectorului 3.
Acesta este presedintele Filialei P.R.M. Sector 3 Bucuresti, dI. Edu Mihail, cu suflet de roman, ce ii iubeste si ii respecta pe toti cetatenii României, avind tinta realizarea unitatii si fericirii familiale pentru locuitorii sectorului 3.
Dispune de proiecte fiabile care ii incinta pe cetatenii sectorului 3, multi dintre acestia spunind ca s-a nascut omul care sa le vrea binele, ca a iesit soarele care incepe sa le transmita si sa le lumineze inceputul fericirii.
Filiala PRM Sector 3 ofera spre cunoasterea cetatenilor proiectele incepute dupa cum urmeaza :
1. In luna iunie 2015 Biroul Executiv al P.R.M. Sector 3 au facut o excursie la Manastirea
Prislop, mormantul sfant al parintelui Arsenia Boca. Dupa efectuarea obiceiurilor la mormantul
sfant am fost inconjurati de puterea miraculoasa a sfintelui parinte cand in acel moment impreuna, am hotorat declansarea punerii in practica a primului proiect pentru cetatenii sectorului 3. Proiectul se numeste “FAMILIA UNITA A CETATENILOR SECTOR 3” din cadrul P.R.M. Sector 3.
Acest protect are ca obiectiv unirea tuturor cetatenilor din sectorul 3 in Familia Unita, pentru a-si ajuta familiile cu succes, sa nu mai fie lasat acest obiectiv pe mana dusmanilor, asa cum s-a procedat de la Revolutia din 1989 si pana in prezent. Dupa cum se stie, acesti dusmani sunt partidele politice care au fost la putere si care si-au parasutat in sector primari si parlamentari din diferite zone ale tarii fara a cunoaste pe cine reprezinta in final.
Prin acest protect, le revine dreptul familial tuturor cetatenilor de a se inscrie in familia unita.
Toti cetatenii au posibilitatea de a face propuneri si de a prezenta persoane din zona lor (local de vot, scoli, etc.) pentru a face parte din consiliul local at sectorului 3 si din structurile de conducere ale Primariei, in vederea obtinerii rapide a sprijinului fiecarei familii.
In prezent, administrarea sectorului 3 este facuta de consilieri care nu sint cetateni ai sectorului 3. Nici macar Primarul nu este cetatean al sectorului 3, acesta fiind din provincie.
Pana in prezent s-au inscris peste 3.000 cetateni in familia unita din cadrul P.R.M. exprimindu-si dorinta inscrierii si organizatii ale altor partide politice.
2. La intalnirea de la sfarsitul anului 2015, in 21 Decembrie, au fost puse bazele proiectului numarul 2 pentru cetatenii sectorului 3.
Acest project Se numeste “6.000 LOCURI DE MUNCA” pentru cetatenii sectorului 3 in vederea eliminarii somajului din sectorul 3 si a fericirii cetatenilor.
Toti cetatenii care nu au locuri de munca sunt rugati sa se prezinte pentru completarea fiselor de evidenta in vederea angajarii. Angajarile vor fi facute dupa castigarea primariei de catre Presedintele
P.R.M. Sector 3, care va deveni reprezentantul unic al cetatenilor sector 3. Detalierea acestui project va fi facut in campania electorala pentru alegerile locale din perioada mai – iunie 2016.
3. Proiectul numarul 3 at P.R.M., filiala sector 3 vine in sprijinul tuturor pensionarilor. Cei mai afectati sunt cetatenii pensionati dupa data de 01 aprilie 2001.
Proiectul se numeste “PENSIA REALA A CETATEANULUI”. Pensionarii nemultumiti pot lua legatura cu Presedintele Edu Mihail, specialist in legislatia care arată nedreptatea Casei de Pensii si indruma pensionarii pentru obtinerea pensiei reale.
Dispunem de serviciile avocatului Stancu Constantin, care ofera audiente in domeniu, gratuit si care poate ajuta ori reprezenta in instanta pe toti cetatenii.
Proiectele PRM Sector 3 sunt numeroase si vor fi aduse la cunostinta cetatenitor numai in campania electorala pentru a nu fi furate de partidele care au oferit numai nedreptati si ilegalitati impotriva cetatenilor României.
Este vorba de proiecte pentru dezvoltarea rapida si modernizarea sectorului 3.
In acest fel, Primaria Sectorului 3 va deveni primaria cetatenilor, va fi condusa de cetateni ai sectorului 3, in ea urmand sa lucreze doar cetateni ai sectorului 3.
Partidul Romania Mare, filiata sector 3 transmite cetatenilor multe felicitari si succes in realizarea comuna a tuturor proiectelor familiilor lor.

Secretar executive
Slobozeanu Dan

Prim-Vicepresedinte
Baltatu Stetica

Județul Gorj are un nou președinte

Biroul Județean al Partidului România Mare din Gorj a hotărât în unanimitate de voturi ca domnul Mutafela Gheorghe Daniel să preia președenția partidului. Acesta a deținut până săptămâna trecută funcția de vicepreședinte de campanie. Domnia sa este membru al P.R.M. Gorj din anul 1992 și a deținut funcția de președinte OTRM Gorj, vicepreședinte P.R.M. Gorj, membru în Comitetul Director al P.R.M. la nivel național. Are vârsta de 45 și s-a născut în Novaci.

Generalul Emil Străinu a sunat adunarea P.R.M.-iștilor

Liderul P.R.M. gr. Emil Strainu a convocat Biroul Permanent National  al P.R.M. pentru sâmbătă 13 februarie 2016  la sediul central al P.R.M. din Bucuresti str. Vaslile Lascar nr.16, unde va avea loc o ședință extrem de importantă care vizează stabilirea mai multor direcții de acțiune al PRM pentru alegerile locale din 2016.

Județul  Hunedoara va fi reprezentat la această întâlnire politică de liderul filialei județene P.R.M. Hunedoara, Emanoel Andronache , care de altfel deține și calitatea de secretar executiv național  al P.R.M.

Acesta a declarat că obiectivul Filialei Județene al  P.R.M. Hunedoara este accederea reprezentanților acestei formațuni politice în  viitorul Consiliu Judetean precum și atingerea pragului electoral în cât mai multe localități din județ. De asemenea, Andronache apreciază că, potrivit unor sondaje efectuate de către P.R.M. Hunedoara, există șanse serioase pentru câștigarea alegerilor locale în cel puțin două primării ale unor comune din județul HUnedoara.

La chemarea Generalului Străinu vor raspunde prezent, alături de membrii Biroului Permanent National  al P.R.M., liderii filialelor județene ale P.R.M. din întreaga țară. Liderul P.R.M. Hunedoara Emanoel Andronache a mai declarat că ,,armata  P.R.M. Hunedoara este gata de lupta pentru locale și va fi o componentă  de forță în angrenajul național al P.R.M.”

PRM Hunedoara îşi concentrează forţele pentru câştigarea Primăriei Petrila: „Pe Păducel şi Jurca îi bat într-o jumătate de tur!”

Preşedintele PRM Hunedoara, Emanoel Andronache (foto), promite că le va da o lecţie celor două partide mari, PNL şi PSD, la alegerile locale din 2016, în ceea ce priveşte câştigarea funcţiei de primar al oraşului Petrila.
Determinarea acestuia vine pe fondul controverselor pe tema organizării alegerilor dintr-un tur sau din două tururi, dar şi din modul în care cele două partide şi-au desemnat candidaţii pentru urbea din Valea Jiului.
„În ceea ce priveşte discuţiile pe tema alegerilor locale, PRM Hunedoara este de acord să se organizeze în două tururi alegerile la nivel naţional. Pentru Petrila, unde candidez la funcţia de primar, îmi este suficientă o jumătate de tur ca să-i bat pe cei doi candidaţi, primarul Păducel şi viceprimarul Jurca. Ca să-mi respect promisiunea, voi mobiliza toate filialele PRM din judeţ la Petrila, astfel încât cei doi nu vor avea nici o şansă. Ambii se bazează pe susţinerea a două partide mari, fiind convinşi că acolo-i cheia succesului. Păducel putea opta pentru un partid mai mic, dar a preferat să forţeze uşile PNL. Pe de altă parte, şi PNL a demonstrat că una spune şi alta face, după toată sporovăiala pe tema Decalogului. Le voi demonstra că nu atât partidul contează, cât omul care vine în faţa alegătorilor”, a afirmat liderul PRM Hunedoara. Acesta a mai spus că pregătirile organizaţiei judeţene pentru alegerile locale sunt pe ultima sută de metri, filialele din judeţ având termen până în 13 februarie să-şi definitiveze listele cu candidaţi, dată la care Biroul Permanent Naţional al PRM se va reuni într-o şedinţă în Capitală, unde vor fi puse la punct ultimele detalii privind campania electorală.

http://www.mesagerulhunedorean.ro/prm-hunedoara-isi-concentreaza-fortele-pentru-castigarea-primariei-petrila-pe-paducel-si-jurca-ii-bat-intr-o-jumatate-de-tur/